Articole

Calauza in jungla Pandorei

autor: Catalin Deleanu

Consideraţiile de natură igienico-sanitară care urmează, cu un vădit caracter preventiv general, sunt menite să împiedice răspândirea unor practici păguboase, la nivel individual, dar şi colectiv. diagnostice copleşitoare, cu arie larga de cuprindere a simptomatologiei, bazate pe cauze ereditare, neurologice reacţii autoimune etc. îi arunca pe mulţi bolnavi În deznădejde, ignoranţă şi îi demobilizează , ca şi când lor nu le-ar mai rămâne nimic de făcut pe cont propriu.

Ce le rămâne de făcut celor sănătoşi? Dacă nu sunt prea egoişti şi dacă suferă sincer alături de cei dragi aflaţi în impas, sau dacă îi preocupă propria stare de sănătate, atunci vor găsi utile observaţiile incluse aici.

Oare nu din familii ignorante se nasc majoritatea copiilor bolnavi?

Din păcate unii sunt atât de descumpăniţi încât îşi îneacă amarul în fel şi fel de dependenţe nocive, răspândind asupra celor din jur o pâcloasă aură proprie.

Fără a minimiza importanţa echilibrului psihic la care mediul social are o mare contribuţie, doresc să mă refer la Multitudinea factorilor externi de mediu ce ne afectează sănătatea fizică şi psihică, constituindu-se pe termen lung în adevărate pericole ce ne înconjoară în alimentaţie, în aer, apa, în metodele şi tehnologiile de lucru şi divertisment la care apelăm.

Doresc aşadar să pornim o adevărată cruciadă împotriva unor false valori care s-au revărsat parcă din „Cutia Pandorei” şi pe care ni le-am însuşit fie din necunoaştere, fie din comoditate sau, din păcate, dintr-o generalizată sărăcie. Să ne gândim deci la neplăcerile financiare, şi nu numai, care încep odată cu mersul la medic, şi mai întâi la propriile greşeli din gospodărie, căci nu medicul ştie toate prostiile pe care le facem acasă, afară de cazul în care acesta îşi face prima datorie de terapeut, aceea de a evalua habitatul şi obiceiurile casnice ale pacientului. Simţurile şi logica proprie, antrenate prin experienţa zilnică pot fi instrumente de cunoaştere eficace la îndemâna oricui, favorizând întărirea unei educaţii medicale preventive.

După acest preambul sper că m-am făcut înţeles şi că nu voi fi un solitar. Îmi fac datoria sa ii avertizez pe cei ce încep să se convingă de acestea şi de cele ce vor mai auzi pe această temă că, cele mai mari piedici în schimbarea modului lor de viaţă le vor întâmpina din partea celor mai apropiaţi, şi de aceea le trebuie multă răbdare, stăruinţă şi înţelepciune pentru a schimba vrăjmăşia pe armonie. Spun aceasta pentru că ruperea de obişnuinţe se face cu sacrificii la nivelul plăcerilor, cunoştinţelor, comportamentelor, anturajului  şi al bugetului personal.

Sporadic mai apare câte o informaţie la televizor prin care este incriminată folosirea vaselor de bucătărie necorespunzătoare, cel mai adesea confecţionate din aluminiu (Al), acesta fiind responsabil de îmbolnăviri grave printr-o toxicitate deosebit de ridicată, dar e tratată ca un fapt divers. Autorităţile sanitare nu pot lansa o campanie oficială de luptă împotriva acestui adevărat flagel deoarece nu şi-au rezolvat această problemă în ograda proprie, şi practic nici nu au cum să asigure securitatea sanitară la nivelul serviciilor publice. Suntem bombardaţi cu reclame dăunătoare, ba chiar  am putut vedea deja cu toţii în cantinele spitalelor, sanatoriilor, unităţilor militare, şcolilor, grădiniţelor, creşelor ş. a., toate fiind instituţii bugetare, cum tronează aluminiul, duraluminiul şi alte pseudo-inoxuri. Într-un atare peisaj familiar nu ne mai miră de ce a luat o răspândire naţională aceste adevărate bombe sanitare cu efect îndepărtat.

Cum să convingi o populaţie întreagă? Mai grav e că nici o mare parte din medici nu se implică în instruirea pacienţilor datorită transformării lor în adevăraţi contabili şi difuzori indirecţi de medicamente. Nu acuz, dar trebuie spus adevărul gol goluţ pentru a declanşa revoluţionarea mentalităţii ignoranţilor. Să aruncăm pur şi simplu aceste vase din bucătărie şi nici la animale să nu dăm să mănânce sau să bea din ele, deoarece aluminiul este solubil în apă chiar şi la temperatura camerei, cu atât mai mult la temperaturi ridicate: la copt şi prăjit. Mulţi nici nu recunosc acest material, deşi folosirea lui e foarte răspândită în mai toate bucătăriile: tacâmuri, veselă, oale de fiert lapte, ceaune de mămăligă, grătare masive pentru friptură, forme şi prese pentru prăjituri, pasator de usturoi, storcătoare de fructe etc..

Aluminiul poate fi detectat foarte uşor pentru că nu este un metal cu proprietăţi magnetice, ceea ce ne permite să-l identificăm chiar atunci când e prezentat ca Inox, caz în care nu este altceva decât duraluminiu. în plus folosirea oalelor de presiune confecţionate din acest din urmă metal ne oferă şi o gustoasă supă de cauciuc datorită garniturii capacului. Din păcate aproape toate patiseriile şi chiar marile cofetării folosesc tăvi din Al. Utilizarea Al-lui în bucătării, cantine şi industria alimentară este responsabilă de răspândirea tot mai largă a unor cumplite maladii ca orbirea prin glaucom sau dezlipire de retină, paralizii totale sau parţiale, Autismul şi Alzheimer.

Folosirea vaselor acoperite cu teflon sau a unor etuve din material plastic termorezistent pentru gătirea înăbuşit în aburi nu oferă ca alternativă decât o nouă formă de afectare a aparatului digestiv prin blocarea vezicii biliare şi deci prin lenevirea digestiei şi a întregului metabolism.

 

Ce punem în schimb?

Din păcate nu avem un răspuns convenabil, şi asta nu pentru că nu ar exista soluţii, ci pentru că dorim una singură, generală şi necostisitoare.

Omul nu a fost capabil să obţină un material ieftin total netoxic, şi deci la îndemâna oricui, din care să confecţioneze vase de bucătărie, şi cu atât mai mult vase mari de uz industrial, care să poată fi folosite la prepararea oricărui aliment.

Prin reclame îmbietoare ni se prezintă metode moderne de gătit care folosesc vase de aluminiu căptuşite cu teflon, etuve din plastic transparent pentru înăbuşit în abur, iar în compoziţia celor mai scumpe inoxuri găsim metale toxice ca Ni – nichel, Cd – cadmiu, Cr – crom etc., efectul lor nociv asupra vezicii biliare,rinichilor, colonului şi nu numai, putând fi observat atunci când pregătim alimente la temperaturi înalte, deoarece în acest caz cresc foarte mult emisiile toxice ale vaselor.

De aceea trebuie să ţinem cont Ce şi Cum preparăm.

Aşadar temperatura joacă un rol determinant, şi nu totdeauna putem să o controlăm. Ţinând cont că apa fierbe la 100 grade C, prezenţa ei ne permite să clasificăm metodele de gătit în două mari grupe:

A. metode de preparare cu apă,

B. metode de preparare fără apă.

Fiecare grupă va beneficia de vase specifice, care nu vor fi întrebuinţate în cealaltă grupă.

De asemenea alimentele pot fi grupate după conţinutul lor în apă şi grăsimi în:

          alimente uscate

          alimente grase

          alimente umede

În grupa A. avem operaţii ca:

­        uscarea

­        tocarea/pasarea

­        macerarea

­        fermentarea

­        conservarea

­        încălzirea

­        opărirea

­        fierberea

­        distilarea, etc.

În grupa B. avem operaţii ca:

­        fript

­        prăjit

­        copt, etc.

Această clasificare ne permite să reconsiderăm unele materiale comune şi ieftine ca fierul (Fe), sticla, lemnul, piatra şi lutul ars.

La gătitul fără apă, excluzând deci şi alimentele umede, se poate folosii articole de uz culinar confecţionate din Fe – fier nesmălţuit,care încingându-se la temperaturi mai mari de 100 grade C, nu au cum să ruginească Acest procedeu este aplicat de grataragii din pieţe, dar este ignorat de fabricanţii de vase de bucătărie, care livrează în continuare grătare emailate, cadmiate, sau din Inox şi preferate de naivi din motive de design, în ciuda prezenţei unor metale toxice în acoperirile de protecţie.

Este cazul să spunem aici faptul că totuşi, cel mai bine este de făcut jarul pentru grătar direct pe pământ (« la iarbă verde »); pământul preia dogoarea în exces şi o stochează, emanând  şi un abur ce frăgezeşte preparatele şi care asigură totodată menţinerea jarului pe o durata mai mare.

Patiserii refuză să lucreze cu tăvi din Fe fiindcă sunt prea mari şi deci grele. Unele restaurante ne încântă cu prezentarea rustică a produselor, servind de exemplu friptura pe capac de lemn, dar ferindu-se să recunoască lipsa unui grătar sănătos pe jar.

Prăjitoarele de pâine şi grilele electrice adaugă preparatelor o importantă cantitate de toxine datorită nichelinei încinse. În sacii de mangal găsim adesea cărbuni obişnuiţi de foc. Despre fast-food-uri ce să mai vorbim; aici e doar încântarea ochilor. Cuptoarele cu microunde gonesc enzimele din alimente saturând atmosfera cu mirosuri îmbietoare, spre ademenirea trecătorilor ,care nu mai au timp să-şi dea seama că produsele nu au gustul firesc.

După cum se vede sunt slabe speranţe să fim prea satisfăcuţi dacă alegem să luăm masa în oraş.

Aşadar să ne întoarcem înapoi şi cu pasiune în bucătăria proprie.

Vasele nesmălţuite  din fier sunt singurele care nun lasă amprentă toxică asupra alimentelor uscate şi grase la prepararea la temperaturi ce depăşesc bine 100 grade C. Astfel putem topi untura, frige şi prăji carnea şi peştele (scurse bine de sânge), putem face floricele de porumb, ouă ochiuri, clătite, putem coace aluaturi pentru pâine, cozonaci şi plăcinte bine împachetate.

Alimentele umede ca legumele pot fi gătite în vase de fier nesmălţuite (tigăi de tablă neagră de fier)doar în mult ulei sau untură bine încinsă, şi asta doar dacă v-aţi decis să ignoraţi avertismentele medicilor asupra consumului de grăsimi supraîncălzite.

Nu neglijaţi faptul că uleiul este deja preparat la temperaturi înalte. În vechime, mă refer la epoca dinaintea industrializării, denumirea sa era untdelemn, ceea ce reflectă tehnologia naturală de producere a sa. Din păcate astăzi ingredientul numit «ulei » este mai mult un produs tehnic.

Pentru fiert vom alege vase emailate fără defecte sau din Inox de bună calitate, ultimele putând fi recunoscute ca având o cât de mică atracţie la magnet. Încă de la început putem să punem în apa rece ceva verdeaţă sau, după caz, chiar şi puţină grăsime de pasăre sau şrot de peşte, aceasta ca o bună măsură compensatorie împotriva influenţei inerentelor oligoelemente toxice pe care le emite vasul.

Unele alimente naturale pot fi protejate la fierberea în vase obişnuite, păstrându-le în coaja proprie (ouăle , cartofii, ceapa, sfecla roşie, morcovii, ţelina, dovleceii, roşiile, mazărea în păstăi, varza, ştiuleţii de porumb etc.)

 

Procedeul „baie marină”

Bulionul, compoturile Şi magiunul se pot prepara cel mai bine direct în borcane de sticlă prin acest procedeu, dar din păcate nu pot fi păstrate mult timp decât cel mult la frigider. Supele de legume tocate foarte fin, ciorbele de peşte,grişul şi orezul cu lapte, brânza de vaci, terciul şi bulzul de asemenea. OMS recomandă folosirea vaselor de Inox glazurat cu sticlă, dar e o soluţie costisitoare şi impune foarte multă grijă la manevrare, pe când borcanele de sticlă sunt ieftine şi oricum fabricile noastre de profil abia fac faţă perspectivei falimentului. Veţi sparge câteva la început, dar veţi căpăta repede rutina necesară şi, dacă faceţi o aprovizionare suficientă primăvara, vă ajunge tot anul.

La ce renunţăm?

Sunt anumite alimente ca prăjiturile, gemul, pelteaua, şerbetul etc. pentru care nu avem vase adecvate, deoarece ele se prepară la temperaturi învecinate pragului de 100 C şi interacţiunea lor cu materialul vasului este foarte mare, dar ele oricum nu sunt recomandate de medic datorită zahărului şi a altor ingrediente ca: bicarbonat, coloranţi, esenţe şi aromatizanţi .

Folosirea zilnică a ingredientelor industrializate (zahăr, ulei, untură, margarină), a alimentelor cu aditivi alimentari sintetici (conservanţi, coloranţi, fermenţi, înlocuitori etc., duce în timp la lenevirea digestiei şi diminuarea drastică a imunităţii organismului datorită oligoelementelor tehnologice inerent toxice conţinute (au o remanenţă în corp mai mare de 24 ore).

Bucătăria fără foc

După cum se vede suntem urmăriţi la tot pasul de viciile de preparare a hranei calde. Alegerea unor vase potrivite pentru gătit nu este deloc o sarcină uşoară, adeseori obişnuinţa jucând şi ea un rol important în adaptarea corpului la nou.

Din păcate nici celor ce au îmbrăţişat principiul bucătăriei fără foc, cel ce duce la obţinerea aşa zisei „hrane vii”, eforturile nu le sunt garantate!?

Pesticidele cu care sunt stropite fructele, strugurii, legumele ş. a. sunt realizate astfel încât să reziste la ploi şi deci simpla spălare a lor nu e suficientă; putem însă realiza o soluţie de apă cu oţet cu ajutorul căreia să facem o prespălare şi apoi să clătim.

Mai nou însă pesticidele şi chiar substanţele nutritive de sinteză sunt  turnate la rădăcina plantelor pătrunzând direct în fruct.

Valoroasele seminţe crude (de floarea-soarelui, dovleac) şi sâmburi (de alune, migdale, fistic, nucă) ce se comercializează prin supermarketuri sunt transformate în alimente cancerigene datorită sterilizării lor prin metode chimice sau prin iradiere.

Prelucrarea dea-valma cu ajutorul electrocasnicelor de bucătărie ne văduveşte de posibilitatea folosirii simţului gustativ în selecţionarea celor mai benefice crudităţi.

Roboţii de bucătărie, lucrând la turaţii mari, lasă de asemenea o nedorită amprentă toxică (responsabilă de afecţiuni ca astmul, migrenele…) asupra legumelor şi fructelor. Cele mai afectate sunt ceapa, usturoiul, hreanul, roşiile, citricele, toate fructele, în special cele dulci şi acre . Mult mai puţin sunt afectate ouăle crude, legumele, nucile, şrotul de peşte, care în combinaţie cu primele, mai pot atenua efectul negativ produs asupra lor. Din aceleaşi considerente trebuie evitate băuturile îmbuteliate prin pompare. Filtrele de purificat apa or fi ele bune, însă trebuie înţeles că ele scot ce scot din apă, dar mai şi adaugă câte ceva.

Niciodată nu se va folosi la consum alimentar apa preîncălzită de la robinetul de Apă caldă, deoarece toate centralele termice tratează chimic apa împotriva depunerilor de calcar.

În consecinţă rezultă logic că cel mai bine e să bem apa „neîncepută” de izvor şi să ne hrănim frugivor, folosind la maxim dantura proprie, cel puţin atâta cât o avem intactă şi originală, fără plombe şi proteze, căci nici măcar acestea din urmă nu sunt inofensive.

Astfel sunt folosite încă în cabinetele stomatologice şcolare materiale metalice, ca de pildă amalgamul de argint cu mercur,  pecetluind micuţii şi tinerii pentru mulţi ani. Ele duc cu vremea ,prin modificarea salivei, a sucurilor gastrice, a celorlalte lichide ale corpului, în sensul creşterii acidităţii ,la unele neplăceri ca: galvanism bucal, dureri în proximele zone de influenţă ale acestora (cervicală şi lombară), calculi biliari şi renali, probleme cardiace, tiroidiene, cu prostata şi cu colonul, osteoporoză, atât de frecvente la adulţi începând de pe la 35 de ani.

Materialele dentare, oricare ar fi ele, nu sunt total şi definitiv tolerate de către organism, acesta dezvoltând reacţii de respingere prin mărirea acidităţii lichidelor amintite în sensul dizolvării corpurilor străine, care se manifestă astfel ca adevărate „legături” malefice, surse ce emit toxine până la epuizarea lor. Iată şi motivul pentru care, începând de la o vârstă, anumite crudităţi nu mai pot fi acceptate de organism, datorită interacţiunii lor mărite cu materialele străine din cavitatea bucală.

Cei cu palpitaţii cardiace pot verifica natura electrică a dezechilibrelor, prin faptul că, punând mâna în timpul crizei pe un corp metalic legat la pământ, palpitaţiile se vor reduce rapid ca intensitate şi durată. Au fost semnalate cazuri de persoane care reclamă perplexate faptul că aud semnalele sonore ale postului de radio local, direct în ureche, fără să fie vreun aparat de recepţie prin apropiere, şi aceasta pentru că prin răspândirea oxizilor metalici în jurul plombei se modifică parametrii electrici ai ţesuturilor, ceea ce creează condiţii prielnice inducerii de biocurenţi de către  câmpurile emiţătoarelor radio.

În acelaşi mod, răspândirea toxinelor în organism duce la modificarea mediilor biologice favorizând apariţia efectelor de stres datorate inducţiei emiţătoarelor de telefonie mobilă, fără fir precum şi a altor surse de câmp electromagnetic, inclusiv cele de microunde.

De menţionat în acest context este faptul că în cabinetele stomatologice se folosesc multe materiale, majoritatea importate, a căror reţetă este ţinută în secret de producători şi că în ţară nu există laboratoare de verificare a calităţii acestora. Şi aceasta în timp ce lipseşte un sistem de monitorizare centralizat a stării de sănătate a fiecărui pacient care să integreze datele de la medicul generalist şi de la cei de specialitate, inclusiv de la stomatolog; de asemenea constatăm că au fost despărţite responsabilităţile dentistului şi stomatologului de cele ale medicului generalist, ca şi când nu ar avea nimic în comun, iar pacientul ar fi o maşinărie ce are nevoie de piese de schimb.

Valabilitatea acestor sfaturi poate fi verificată în timpul zilelor de post şi al excursiilor în afara zonelor urbane.

Rolul ambalajului

Revenind la alimente, e cazul să mă refer şi la metodele de ambalare şi depozitare. Şi în acest caz glasul specialiştilor este tot mai puţin ascultat în favoarea unor considerente comerciale practice sau de  design căci, deşi se cunosc interacţiunile dintre materialul ambalajului pe de o parte, şi mediul înconjurător sau produsul ambalat pe de altă parte, observăm cu stupoare că produse care au o mare interacţiune cu ambalajul sunt protejate necorespunzător, în timp ce altele fără a avea nevoie beneficiază de un ambalaj demn de o cauză mai nobilă. Astfel întâlnim scobitori ambalate în celofan, condimente uscate şi alune prăjite în borcane de sticlă, în timp ce mierea,curmalele şi alte fructe confiate,bomboanele, ciocolata ş.a. sunt ambalate în vase sau folii de plastic sau aluminiu în loc de sticlă, hârtie plastifiată sau stanată. Mă întreb , dacă se observă că sucurile proaspete de fructe sau mustul au puterea de a păta albul cănii, de ce se permite îmbutelierea alcoolului şi a oţetului în recipiente de plastic? Să ne mai mirăm de ce foarte multă lume murează varza sau conservă bulionul în vase din acelaşi material? Să nu mai vorbim de faptul că au apărut metode de preparare a allimentelor direct în ambalajul din aluminiu sau material plastic.

Proliferarea ambalajelor din aceste materiale duce la pierderea controlului asupra circulaţiei lor după utilizare şi odată aruncate sufocă pământul, iar prin ardere determină apariţia şi răspândirea unor boli şi comportamente stranii atât la oameni cât şi la celelalte vieţuitoare, precum şi producerea unor fenomene atmosferice violente.

Am întâlnit cazuri de folosire sau recomandarea utilizării foliei de aluminiu la împachetare pentru „protejarea” de gazele din cuptor a fripturii în timpul preparării; vorba ceea: „fugi de dracu’ şi dai de ta’c’su”.

Din păcate, mai toate maşinile de gătit au cuptoare neprotejate la pătrunderea gazelor arse în cuptor, ceea ce duce, prin încorporarea gazelor arse în alimente, la gastrite, arsuri esofagiene, colici biliare etc.

Vasele şi ustensilele de bucătărie din lemn şi piatră nu se vor spăla cu detergent ci doar cu apă fierbinte sau abur, pentru a nu permite pătrunderea unor substanţe toxice în porii acestora. Asistăm la o frenezie de-a dreptul isterică a autorităţilor de sănătate publică în privinţa înlocuirii acestor materiale, care în fapt  aduc un binefăcător aport de principii naturale active, cu o serie de articole din material plastic sau pseudo-inoxuri care inhibă digestia. Dimpotrivă, beneficiind de performanţele tehnologiilor moderne, s-ar putea realiza unele piese de schimb ieftine din materiale sănătoase dar cu risc ridicat de uzură şi chiar distrugere; astfel cuţite de mână sau paletele mixerelor pentru maioneze sau alte amestecuri pot fi realizate din lemn, răzători din sticlă pentru storcătoare etc.

Şi dacă tot am vorbit despre folosirea detergenţilor, ar fi cazul să mai spunem aici, atrăgând atenţia asupra acestora că, au apărut pe piaţă produse din ce în ce mai puternice care au însă nevoie de o cantitate foarte mare de apă pentru o clătire eficientă sub aspectul securităţii chimice. În acest context nu e o simplă coincidenţă creşterea alarmantă a numărului pacienţilor ce au nevoie de dializă.

Sursele de căldură

Adeseori acestea sunt surse majore de poluare a locuinţei datorită materialelor constituente sau de aşa zisă protecţie. Să le analizăm pe rând.

Aragazul are o serie de piese cu inutile acoperiri de protecţie, care o dată încinse modifică defavorabil aerul. Mă refer la duricile, grătarele şi pipele arzătoarelor, emailate, galvanizate, din zamac, bronz sau inox. Dacă ar fi executate din fontă nu ar avea cum să ruginească, datorită prezenţei în preajmă a flăcării, şi ne-ar scutii de mirosuri supărătoare. Plita în formă de tavă de sub grătar ar putea avea adâncituri mai pronunţate în vederea păstrării unui strat consistent de apă ce nu ar permite încingerea smalţului peste 100 C.

Sobele de teracotă sau din cărămidă, încă des întâlnite în mediul rural şi preorăşenesc, în locuinţe, şcoli şi alte instituţii, suferă de grave vicii de execuţie sau de întreţinere. Practica alipirii parţiale sau totale a unei suprafeţe pe zid, nu numai că reduce randamentul termic, dar dăunează respiraţiei datorită emisiilor toxice ale tencuielii supraîncălzite. Mai în toate casele se obişnuieşte vopsirea pieselor metalice care se încing (uşiţe, plite şi burlane), cu Alumino-lac (bronz – o suspensie de pulbere de aluminiu în răşină sintetică, frate bun cu aurolacul), acesta producând o atmosferă sufocantă şi alienantă.  Unele uşi duble de alimentare a sobelor au între cele două plăci metalice o foaie de azbest, despre care se ştie că este cancerigen. De asemenea sobarii mai obişnuiesc să monteze, adânc încastrate sub teracote, plăci de faianţă, care prin încingere degajă un miros toxic. Cel mai adesea în locuinţele cu gaze la sobe oamenii suferă de intoxicaţii cronice cu gaze arse datorită neaerisirii încăperilor şi a tirajului necorespunzător. Coincidenţă: la intrarea în sezonul rece se înregistrează multe decese.

Caloriferele cele mai ecologice sunt cele de fontă nevopsită, cu garnituri realizate din plută şi foiţă de cupru, protejate cu grătare de lemn.

Alte produse de uz casnic cu piese fierbinţi ce viciază atmosfera locuinţei: aparate de călcat rufe cu talpă de aluminiu sau de inox în loc de tradiţionalul şi inofensivul fier, calorifere din aluminiu, sau acoperite cu vopsele de ocazie, radiatoare electrice (exclusiv cele cu cuarţ), veioze cu abajur  de aluminiu vopsit,o banală candelă executată din ipsos, sau o pastilă de lumânare montată într-o tăbliţă de aluminiu, aparate audio-video staţionare de medie şi mare putere (peste 10 W), care au piese fierbinţi impregnate în răşini, mase plastice sau în contact termic cu radiatoare de Al unde pe deasupra, pentru o dispersie mai bună a căldurii, este utilizată o pastă siliconică (! cancerigenă), unităţile tower ale calculatoarelor personale. După cum probabil ştiţi, există un aparat de ionizat aerul, numit Salin, care recirculă aerul din încăpere, suflându-l printre câteva plăcuţe impregnate cu sare cu ajutorul unui ventilator; plasarea unui asemenea set de plăcuţe la exteriorul surselor de alimentare ale tower-elor ar avea şi un efect de filtrare al aerului evacuat din calculator. Din fericire acest tip de calculator este pe cale de dispariţie.

Cei cu boli de plămâni, astm, unele gravide, sau cei care au în îngrijire persoane grav bolnave, în comă prelungită, sau paralizaţi la pat, trebuie să ţină cont şi de alte surse domestice de poluare a aerului, care emană vapori toxici prin sublimare. Naftalina, deodoranţii în stare solidă de cameră şi de baie şi cele de tip spray de corp, detergenţi cu parfum persistent după clătirea şi uscarea rufăriei, o serie de mase plastice cu miros iritant, ba chiar şi adevăratele depozite de medicamente ce stau la îndemâna bolnavului, trebuie să fie înlăturate din apropierea acestor suferinzi. Hainele groase de oraş trebuiesc ţinute la păstrare într-o cameră specială, garderobă. Camera de odihnă trebuie să fie cât mai simplă ca de exemplu cea zugrăvită în tabloul «, Camera de rugăciune a Reginei Maria », un adevărat sanctuar care să permită refacerea trupului  pe durata odihnei sau convalescenţei, şi de aceea respiraţia nu trebuie împovărată de mirosuri artificiale. Ele pot proveni chiar de la materiale încinse de soare ca jaluzele, perdele şi tâmplărie din plastic.

Cei care au la ferestre două rânduri de giurgiuvele de lemn pot observa că, deşi vopseaua e veche, între ele persistă mirosul chimic caracteristic, în timp ce pe dinăuntru, în cameră, nu. Faptul demonstrează că şi în acest caz avem de a face cu interacţiunea dintre materialele suprafeţelor înconjurătoare şi aerul respirat, care devine din ce în ce mai acid şi deci mai corosiv faţă de mediu. Astfel fiinţa este antrenată într-o reacţie în lanţ pentru anihilarea celor mai fine semnale nocive venite din spaţiul în care a fost  închisă.

Din contra, zugrăvelile albe, simple de var curat,elementele vegetale, covoare, carpete, jaluzele şi perdele, mobilier din lemn băiţuit, au un efect relaxant şi stimulator asupra respiraţiei datorită aromelor naturale conţinute, contribuind la refacerea organismului şi la scurtarea convalescenţei.

Materia vie este înzestrată cu un potenţial de autoregenerare, dar pentru ca acesta să se poată manifesta, corpul respectiv trebuie să aibă răgazul necesar. În acest sens oricine poate face o experienţă pentru a se convinge:

           realizaţi un aluat dintr-o cantitate de cel puţin o jumătate kilogram de făină de grâu,

           tăvăliţi-l pe o suprafaţă murdară de fum negru sau alte pulberi colorate, până vă convingeţi că întreaga masă a sa s-a colorat omogen,

           lăsaţi-l să se odihnească cel puţin trei zile,

           constataţi apoi că la exterior s-a format o crustă care se desprinde uşor şi că, dacă secţionaţi bulgărele cu un cuţit, sub un prim strat murdar, veţi găsi un conţinut curat aproape ca la început.

P.S.

Am stat mult în cumpănă gândindu-mă daca să public aceste rânduri pentru că unora li s-ar putea părea cel puţin banale, sau poate chiar lipsite de seriozitate. Totuşi, după o experienţă de peste 15 ani de lucru într-o şcoală de deficienţi vizuali, mulţi dintre ei şi cu unele afecţiuni asociate, consider că o foarte mare parte a populaţiei, din mai toate

categoriile sociale, are nevoie de o dezbatere temeinică pe aceste teme şi că, la vreme de necaz, care din păcate nu iartă pe nimeni, aspectele acestea  prind bine, maniera expunerii fiind la îndemâna oricui.

Având în vedere că ochiul este organul cel mai reflex al omului, am dorit să mă adresez în primul rând deficienţilor vizuali, şi mai ales celor cu degenerescenţe, invitându-i la autoanaliză pentru că ei au ocazia să confirme rapid , prin sesizarea unor efecte imediate la nivelul capacităţii lor vizuale, atât cât le-a mai rămas, şi numai ei ştiu cât de mult contează acest rest, importanţa factorilor de influenţă la care m-am referit înacest material, şi că, având determinarea necesară, pot crea un curent de opinie favorabil schimbărilor cu adevărat pozitive.

Am inclus, la limita înţelegerii obişnuite, şi unele sfaturi pentru naturiştii începători sau chiar împătimiţi.

Un motiv substanţial de reflexie este şi faptul că statisticile medicale naţionale confirmă că nivelul de trai a scăzut îngrijorător , media speranţei de viaţă coborând în ultimi 15 ani de la 71 la 68 de ani, în timp ce stagiul standard de cotizare pentru pensionarea la limită de vârstă este în creştere. După pensionare încetează susţinerea prin programe naţionale gratuite a tratamentelor pentru unii bolnavi ca de exemplu cei de poliartrită,  boală a civilizaţiei moderne, care d.p.d.v. statistic, a devenit principala cauză de invaliditate motorie la nivel mondial. De asemenea, un argument în lupta împotriva poluării este şi faptul că aceeaşi speranţă de viaţă este pentru locuitorii marilor oraşe, ca de exemplu Bucureştiul, cu câţiva ani mai redusă decât a celor din mediul rural, iar prevalenţa sclerozei multiple este mai mare în zonele industrializate cu climat temperat.

Pentru îmbunătăţirea acestui material, nu ezitaţi să-mi trimiteţi opiniile, completările sau corecturile dvs. La decaro@rdslink.ro.

 

 

Maxime:

„Drumui iadului este pavat cu intenţii bune.”

 „Culmea înţelepciunii este ferirea de rele” (Pildele lui Solomon).

„Ceea ce nu ne face rău ne însănătoşeşte.”

Reţineţi ca foarte sănătos principiul de viaţă conform căruia omul nu a fost capabil să producă un material netoxic, total acceptabil de către organism, i-aş spune cu adevărat „sfânt”, ieftin şi la îndemâna oricui, pe care să-l poată folosii la gătit în orice împrejurare. Chiar şi în cazul protezelor de orice fel, realizate din cele mai scumpe materiale, trebuie să fim convinşi că organismul uman dezvoltă reacţii de respingere care se răsfrâng negativ asupra sa (generând afecţiuni autoimune).

De altfel spuneţi-mi: a făcut omul ceva perfect?

Să vă fie de folos!

4 Răspunsuri to “Articole”

  1. Costin Says:

    Foarte bune sfaturile., De mult ma gandesc sa fac un gen de brosura cum se gaseau odata pe vremea raposatului, in care gaseai in cateva reguli simple aplicabile pentru oricine cu referire la cum sa traiesti sanatos. Aici ma refer incepand de la alimentatie, odihna, si pana la elemente descrise foarte bine in arta feng shui. Din pacate timpul meu este limitat insa daca cineva doreste materiale de acest gen i le pot pune la dispozitie.

    • Deleanu Catalin Says:

      Mulţumesc pentru apreciere şi sunt interesat de materialele de care vorbeaţi. Aveţi la finalul articolului şi adresa mea; exclud reţelele de socializare.

  2. ozana Says:

    Cine v-a spus ca bicarbonatul de sodiu este nociv?Cura cu bicarbonat vindeca cancerul si alcalinizeaza organismul,prevenind si tratind tumorile.Nu mai dati informatii false.

    • Deleanu Catalin Says:

      Am dat imediat în continuarea acelei afirmaţii despre bicarbonat şi contextul în care eu l-am apreciat, anume că e un ingredient pe care-l ingerăm necontrolat.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: