MARTURII

Scrisoare catre Ministru

Regim – Octombrie 1984

Postul un adevarat miracol

Fisiere audio:

Regim 1984 Popa

Nicu Omota – Scrisoare catre Ministru

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

O MARTURIE VIE

Domnule Smeriacov,doresc a va povesti urmatoarele fapte petrecute in preajma MARELUI OM , VALERIU POPA.    Prima mea intilnire s-a petrecut in luna Mai 1994,dinsul revenind dupa un an de zile din America ,unde a fost sa trateze un copil al unui mare om de afaceri.Acolo a cunoscut multi romani ,si in fiecare joi la biserica se intilneau si toti erau fascinati de capacitacile ,modul de gindire si felul cum aborda problemele ,despre viata si moarte.Dinsul explica si traducea in viata de zi cu zi ,cartea altui mare spirit planetar SCARLAT DEMETREDSCU    -Din tainele vietii si Universului  –  pe care Dinsul ne-o explica si ne spunea ;  Ca la un momement de restriste ne vom amintii ,si vom pune in aplicare tot ce auzem aici. Ne mai spunea ; „Ca de la gind ,privire ,gest,vorba ,fapta totul se inregistreaza ,se compiuterizeaza si cind plecam din viata ne vom intilni cu noi insine” iar de la viata plecam cu doua lucrurii ; „Bagajul de cunostinte si faptele de iubire”.  Iar la sfirsit ne spunea ,ca mai prosti decit ne-am intilnit nu plecam.Aceste cuvinte pe mine ma capta ,si timp de trei ani eram dupa Dinsul ca un magnet.Imi reamintesc cu exactitate toate intimplarile petrecute in preajma acestuia,dar cea mai uluitoare este ultima simbata de la conferinta Dinsului la 23 August  si anume ; cei din sala ii puneau anumite intrebari despre Filipinezi ,iar Dinsul nu le auzea.Singurele vorbe ce mi-au ramas in cap ,de la sfirsitul conferintei a fost ” SA NU MA MAI CAUTATI DE MARTI CA NU VOI MAI FI ACASA” . Luni seara eu si inca doi baieti ne-am despartit de Dinsul ,si de fiecare data ne ura ” PA COPII PE MIINE ,NE VEDEM MIINE”  de aceasta data cuvintele au fost scurte „PA COPII CU BINE” .    Joi seara la TELE 7 ABC la stiirile de seara am vazut cum a fost descoperit cu telecomanda in mina ,ferestrele deschise iar televizorul aprins,stind fara suflare pe canapea . Pe mine chiar m-a rugat dumineca seara sa-i adun din piata de la Obor frunze de varza ,cea ce am si facut.Marti seara eu am sunat la usa, cu o punga mare de foi de varza dar nu a raspuns nimeni,nici macar Texi catelul Dinsului nu a latrat .Punind cap la cap totul ,eu cred ca NEA POPA ,a stiut dinainte ce se va intimpla ,ne-a spus in cuvinte „CA DE MARTI NU VOI MAI FI ACASA” dar nici unul din noi nu am inteles la ce sa referit. Pentru mine ESTE o onoare ca am cunoscut UN ASEMENEA SPIRIT IN VIATA.   Unde merg ,vorbesc ,explic despre medicina naturista ,despre tot cea ce ne-a invatat si am invatat de la VALERIU POPA.

Cu drag George , Pegalajar -SPAÑA –  16 -aprilie-2010

 

=================================================================================

Domnul ing.Gerbert Francisc a fost coleg de serviciu cu Valeriu Popa in anii ’80. Va invitam sa vizionati marturiile sale despre metodele prin care Valeriu Popa intelegea sa-si ajute semenii.

Am impartit in doua parti  filmarea ” ing.Gerbert Francisc 1″ pentru a putea fi vizionate mai usor si de cei cu calculatoare sau viteza la internet mai slabe.

===================================================================================

Am primit pe e-mail o marturie de la Alexandru Tomás-Cervesy care si-a dat acordul sa o postam pe blog.

OMAGIUL meu, POETULUI ADRIAN PAUNESCU

Alexandru Tomás-Cervesy

Mulţumesc lui Dumnezeu că există şi unele reviste ca ”Romanian Vip”, spre exemplu, pe care nu o citesc toţi netoţii, căci mă doare mult răutatea cu care se scrie acuma, prin altele, despre Poetul decedat, ADRIAN PĂUNESCU.

Dacă ar scrie doar cei care l-au cunoscut cu ADEVĂRAT, ca Om!…

Plâng şi scriu, în timp ce alţii, români zic ei că sunt(!), beştelesc, cu satisfacţie, un mare Nume, doar pentru că nu-i al lor…

 

Alţii, mai pioşi, stângişti şi dreptaci politici, vor depune indoliaţi, doar în vestimentaţie, mari coroane la Catafalcul tău, Poete, deşi ei au tras cele mai mari foloase după inocenţa ta politică! N-ar fi trebuit să-i bagi în seamă pe nici unii după Revoluţie, dar poate nici nu ai fi crezut altfel, că sunt cu toţii doar oportunişti…

Acum, nu-i mai băga în seamă. Odihneşte-te veşnic, în sfârşit, şi tu, căci meriţi!

Tot timpul am citit poezia lui pentru că mi se şi potrivea!

 

În 1979, lucrând la ISPH-APSM (în spatele ISP-eului din Lacul Tei), am cunoscut întâmplător şi pe o soţie a lui (probabil pe prima), împreună cu băieţelul (Mihăiţă, parcă… Nu-mi mai aduc bine aminte cum îl chema), cunoştinţă ce a durat, …doar câteva ore de discuţii, pe plaja Lacului Tei, unde nu se percepeau taxe de Ştrand. Iniţial ea m-a cunoscut pe mine, căci eu nu m-am dus împreună cu colegii cu care venisem la scăldat, „să o agăţ”. Contrariată, probabil, de faptul că eu nu am încercat să intru în vorbă cu ea, a venit ea la mine şi s-a recomandat:

─Sunt (…) soţia lui Adrian Păunescu! Spune-le, te rog prietenilor tăi, să nu mai încerce altădată, căci pot avea neplăceri. Să se multumească cu faptul că azi nu au avut, şi atâta.

─Nu sunt prietenii mei! Suntem doar colegi de servici. Dar o să le spun. Şi pentru că sunteţi soţia unui aşa de talentat Poet, spuneţi-mi şi mie: Ce face şi cum face soţul dvs, de scrie aşa de frumos?

─Pentru mine, nu-i o fericire asta! Pentru el însă, poezia este totul! Nimeni, nu există în afară de poezii scrise peste tot, pe unde-i vine, într-o harababură ce numai el şi-o ştie şi şi-o atinge.

Simţind mirosul de egoism ce emana, încercam deja să conchid tăcând, însă ea nu, pentru ca să-mi spună că mai are şi 13(treisprezece) certificate medicale, de la medicul legist!!!

…Au trecut anii şi peste mine, cum trec peste toţi, dar cele 13 certificate nu-mi ieşeau din minte, ba chiar mă făceau să citesc Flacăra de la jumătate începând.

…În 1985, o boală necunoscută loveşte un copil al unei verişoare de-a mea, din Brodocul de lângă Vasluiul mult sărăcitei Moldove, a mea şi a tot neamului meu din partea mamei, de la Bogdan al II-lea şi până-n vecii vecilor. Fiind un adept hotărât al ştiinţei, deşi citeam tot ce se scria pe marginea bolilor foarte grave şi în special al cancerului, nu credeam o boabă! Însă, când a fost să cântăresc soarta unui copilaş, s-a schimbat macazul şi cu mine.

Amintesc că în ACEI ANI TULBURI,  de dictatură, Adrian Păunescu colinda Ţara cu Cenaclul Flacăra făcând Cântarea României, CU O VALIZĂ PLINĂ DE MEDICAMENTE, după el!!! De ce făcea el un aşa mare efort, care-l târa cu bună ştiinţă spre moarte? Căci ce beneficii avea, se duceau pe pensia alimentară şi întreţinerea femeii din Lacul Tei: circa 6000(şasemii) de lei pe lună!

Îmbolnăvirea gravă a lui Amza Pelea şi apoi moartea Marelui Oltean, îi aduce însănătoşirea lui Adrian Păunescu, prin cunoaşterea altui român SUPRA-OM: VALERIU POPA!

…Starea copilului de care v-am pomenit se deteriora pe zi ce trecea, din analiză în analiză, la Spitalul nr 9, unde şpaga de intrare la tomograf, spre exemplu, era de 1000 (unamie) de lei, astfel încât, cu toate eforturile, din copilul cu care am intrat cu el de mână pe poarta spitalului, acum îl aveam paralizat complet, mai putând comunica cu noi doar prin priviri, în numai două săptămâni!!!

Disperat, am plecat la redacţia Flăcării, şi am fost primit de dl Ovidiu Ioaniţoaia, care m-a încurajat şi m-a îndrumat să plec la Bacău – următoarea escală a Cenaclului, pentru a sta de vorba cu miraculosul inginer, mai Doctor decât toţi doctorii din lume, însă faţă de cei din România, doar în privinţa lipsei de bun simţ faţă de bolnavi, în privinţa şpăgilor ce trebuiam noi să le plătim lor, aş vrea să îl compar…

Am ajuns la Bacău, şi întrebând de Cenaclu şi de locul unde se ţine, am fost repede luat pe sus de Securitate. În învălmăşeala care s-a produs pe holul Hotelului, un ”domn” foarte înalt, pletos, cu ochii cereşti albaştrii, m-a localizat imediat şi, cu privirea, amândoi ne-am spus păsurile: el neputincios, împins imediat către camera sa, iar eu, „teroristul”, împins afară din Hotelul central Decebal. Am fost scotocit peste tot, legitimat şi lăsat liber într-un final (dar cu interdicţie fermă de a mai intra în Hotel), pentru că găsiseră asupra mea zece plicuri cu fotografiile copilului paralizat:

─Tovarăşe Toma, noi te înţelegem, că avem şi noi copii, dar avem şi acest servici care nu ne permite să vă lăsăm să îl contactaţi pe Adrian Păunescu. Ăsta este ordinul! Te rugăm să nu încerci ceva, căci ne vei obliga să te arestăm…

─Eu vreau să stau de vorbă cu Valeriu Popa! Îmi moare copilul, înţelegeţi, vă rog…

─Te înţelegem, dar, avem un ordin! Încearcă mâine, la Oneşti, poate acolo vei reuşi. Aici nu se poate.

…Am strecurat un plic cu fotografii pe sub uşa Autocarului lor, am lăsat altul la recepţie, unei doamne, care s-a oferit să-l „strecoare”, dacă va avea ocazia să fie mai aproape de Poet, şi încă unul l-am lăsat unui miliţian amabil. Aveam o încredinţare lăuntrică, ce îmi dădea siguranţa că voi primi răspunsul scris în paginile revistei, dacă nu voi putea să îl contactez direct pe Valeriu Popa. Noaptea aceea însă, de nesomn, mi-a trecut fără nici o şansă…

Dimineaţa, la şapte (deşi show-rile ţineau până târziu, mult dincolo de miezul nopţilor), toţi membrii Cenaclului plecau împreună cu Poetul spre Oneşti, iar eu nu aveam cum să-i urmez, pentru că acea iarnă grea a oprit şi circulaţia trenurilor, circulaţia maşinilor fiind oprită de mai mult timp, pentru a se face economie de carburanţi.

De disperat ce eram, am plecat pe jos, tăind câmpul spre Oneşti şi omătul ce-mi ajungea până la brâu (circa 40 de km, mi-a zis un localnic, că voi avea de mers). După câteva ore am fost somat să ”stau pe loc” de o patrulă care, interceptându-mă, a venit la mine cu o tanchetă (TAB). Înţelegându-mi situaţia (auziţi fraţilor!), comandantul s-a oferit să mă ducă cu TAB-ul până aproape de Sala Sporturilor din Oneşti. Numai Dumnezeu ştia că eu abia mai mergeam, că şi eu eram un obez de 98 de kg, şi ficatul nu-mi dădea pace deloc, să mă pot mişca mai în voie. În fine! Toţi „suspuşii” Nomenclaturii Române, bolnavi şi ei, la fel ca noi, căci boala nu ţine cont de funcţii, veneau la Valeriu Popa cu Daciile sau cu ARO-urile lor negre, iar eu cu o Tanchetă militară!

Spectacolul începuse de mult şi deci, nu se mai putea intra în Sala înconjurată ”la metru” de cordonul de miliţieni. Am ocolit-o şi eu, pe departe, i-am putut vedea Aula şi pe Valeriu Popa acolo, stând de vorbă cu bolnavii. Atunci mi-am zis: „Voi mai încerca odată să trec de cordonul ăsta de miliţieni, iar dacă nu voi putea, voi trece prin geamul ăsta, al Aulei, şi-i voi da plicul cu fotografii… Ce-o să-mi facă? Or să mă aresteze? Mai importantă este viaţa nepotului meu! Am să le plătesc geamul şi gata…”

Am luat direcţia intrării principale, şi perpendicular şi hotărât, am pornit-o către cordon. Am trecut printre doi miliţieni, „stană de piatră” făcuţi de Dumnezeu pentru câteva secunde, oameni care câteva minute mai inainte mă ameninţau cu arestarea!!! Am ajuns la uşa Sălii ud fleaşcă de transpiraţia avalanşei de emoţii prin care am trecut, …dar aceasta era închisă. Înăuntru, acel om înalt, Adrian Păunescu, sta de vorbă cu altul, îmbrăcat într-un costum maron. M-a văzut, fiind cu faţa către mine (am avut o clipă senzaţia că, …parcă aştepta să mă vadă, căci normal trebuia să fie pe scenă), şi i-a spus celui cu care vorbea, să vadă ce doresc. Cel în costum maron a venit la mine, şi i-am zis:

─Daţi, vă rog, acest plic d-lui Valeriu Popa! O să vă aştept aici, pe-afară…

Omul acela, ia plicul, mă asigură că i-l va da inginerului, face doi-trei paşi, …şi se întoarce la mine:

─Da, ia intră şi dumneata, c-o fi mai bine să-l dai chiar dumneata, personal, „doctorului”!

Am intrat, am făcut câţiva paşi şi m-am prăbuşit jos ameţit, plângând în hohote, simţind prima dată în viaţa mea de ateu convins, că EXISTĂ ŞI DUMNEZEU ŞI SFINŢI PRINTRE NOI, NU NUMAI DRACI!

Şi omul şi Adrian Păunescu au sărit  repede să mă ajute:

─Ridicaţi-vă, nu faceţi aşa ceva aici, că NE VĂD „ĂŞTIA”!…  Hai, nu mai plângeţi! Gata, aţi ÎNVINS DEJA, îmi şopti Poetul!

…Apoi l-am mai întâlnit pe acest Mare Poet şi Suflet de Om, la televiziune, când Iliescu făcea apel la populaţie, …să vină să o apere, …de cine?, …de nimeni! Probabil pentru a avea, tot ai lui, pe cine împuşca…

La un moment dat, un zvon a străbătut toată mulţimea: „VINE PĂUNESCU!” Nu ştiu de unde au apărut, Dumnezeule(!), ca la comandă, un grup de tineri  de aceiaşi costumaţie şi frizură scurtă militară, identică cu a acelora pe care eu i-am văzut manifestând pe Mihai Bravu, în seara de 21 Decembrie 1989, strigând: ”Jos Ceauşescu!”, dar şi la Universitate, mânuind acele ”coktail-uri Molotov”, de care orice om serios, habar are cum se prepară. Aceştia, împreună cu alţi bătăuşi, amatori, din mulţime, au sărit să-l bată pe Adrian Păunescu, într-un fel care-ţi dădea de înţeles că sunt ANTRENAŢI în acest scop, că era prea bătătoare la ochi sincronitatea lor perfectă. Nu ştiu nici cum o fi scăpat din acea bătaie, dar am înţeles cu timpul, că şi pentru el veneau aceleaşi vremuri care au venit şi peste noi doar, nu însă şi peste membrii de partid, azi de partide, care au primit, câteva zile mai târziu prin intermediul televiziunii, „sfatul” de la Iliescu: „Toate cadrele de partid să se retragă la domiciliile lor, până la noi directive!”

Greu o fi oare, pentru poporul român, a înţelege că Adrian Păunescu era o ”piatră de moară” pentru familia Ceauşescu, ca intelectual ”nesuferit”, iar ca GENIU, unul ce ”subclasa” toate titlurile lor de ”savanţi” şi ”doctori honoris-cauza”. Sau altfel: Oare chiar atâta de jos să se fi coborât Grigore Vieru, încât să iubească  un ”diversionist”, un ”diletant”, un ”trădător”, un ”porc”, …sau un …oricum ar mai fi în stare să-l caracterizeze răii, pe Adrian Păunescu? Apostolul Pavel este iubit şi lăudat de toată creştinătatea lumii acesteia, un aşa de ”fals” om, care s-a făcut ”cu grecul grec, cu evreul evreu, şi cu neamurile ca unul de-al lor, pentru slava lui Hristos!” Cu cât mai prejos o fi fost Păunescu, care s-a mai făcut şi ”prost” pentru săracii şi bolnavii ROMÂNIEI(!), suportând pe cel mai prost şi incult om, pus preşedinte peste noi de KGB-işti? Sau doar pentru Hristos este motivată înjosirea? Bine, poate nu aţi ştiut, că nu merită să vă pierdeţi timpul voi, perfecţii lumii, citindu-l pe ”porcu’” de Păunescu, aşa că o să vă spun eu, lucrul acesta fiind valabil şi pentru ing. Valeriu Popa în egală măsură:

”Hristosul lor a fost omul sărac şi ROMÂNIA!!!”

Abilitatea şi flerul lui Păunescu ar fi adus beneficii ENORME Ţării noastre după 1989, dar noi nu ştim şi nici nu vrem (la oamenii de Stat referindu-mă, nicidecum la poporul nevinovat) să ieşim în faţa lumii cu ”cele mai luminate minţi, în frunte, care nu sunt doar luminate şi atâta, ci îşi mai iubesc şi Ţara ca pe lumina ochilor lor”! La a găsi motive ”contra”, nu ne întrece nimeni, ba suntem chiar ”menestrei”!  Un om rău, numit tismăneanu (fără majusculă, Aşa consider eu!), aminteşte pe net (dar numai aşa, …în treacăt) de bursa câştigată de Adrian Păunescu la Universitatea din Iowa (SUA), …dar mai departe, nemaiştiind el, vă spun eu: …care selectează în fiecare an pentru a le studia(!), cele mai geniale 100 de minţi umane ale lumii, şi deasemenea mai ”uită” să mai spună, …că doar el, Poetul Adrian Păunescu, a fost UNICUL până azi, cărora americanii i-au oferit invitaţia de a mai sta încă un an în mijlocul lor pentru a-i fi studiate calităţile. Oare, tot proşti or mai fi şi americanii Universităţii din Iowa? Pe de altă parte, dl tismaneanu nu se dă în lături să împroaşte, cât poate…  Nimerit ar fi să-şi ceară iertare, dar, asta îl priveşte doar pe el…   Iertaţi-mi devierea de la subiect!

…Şi revin, ÎNTREBÂND: UNDE ERA GRĂMADA DE MILIŢIENI CARE-L PĂZEAU ATUNCI PE ADRIAN PĂUNESCU, IAR ACUMA, ÎN LIBERTATE, NU??? Am să vă răspund tot eu: Erau în ”vacanţă”! În Germania, unde am ”plecat” cu ocazia mineriadei din 13 iunie 1990, am cunoscut un fiu de miliţian, de loc din Comuna Mănăstirea a Călăraşilor (din acelaşi loc cu fosta mea soţie), luptător la Dinamo, care mi-a spus aşa: „La revoluţie (cu ”r” minuscul, pentru el!), eu şi tata ne-am uitat la televizor tot timpul, râzând de PROŞTII care se lăsau manipulaţi de Iliescu!” Ce căuta el, acel fiu de miliţian, în Germania? Tot eu vă voi răspunde: Îşi făcea ”cumpărăturile”!, …adică NE FĂCEA DE RÂS!, …că ăsta era ordinul lor: ”Furaţi şi faceţi cumpărături în rate de zeci de mii de Mărci, cu tot ce vă doriţi, şi apoi plecaţi acasă, simplu, fără să plătiţi, …că nu vă va face nimeni nimica!” Aşa au procedat, din Norvegia, venind cu un teanc de paşapoarte la ei, din oraş în oraş şi din ţară în ţară, cerând azil politic, şi ”cumpărând” în rate, imediat ce primeau viza de şedere legală, şi ei (români!), dar şi ţiganii făcând acelaşi lucru sub acoperirea paşaportului românesc. Pentru ăştia, dl ”tismă”, cum i se zice pe Blogg, nu are ochi critici, dar pentru GENII are, pentru că bârna se vede întotdeauna mai greu ca paiul…

…După Germania şi Israel, abia în Spania, muncind din greu până am făcut icter galopant aici, am reuşit să mă mai adun, să îmi şi refac viaţa chiar, reuşind a-mi vedea şi de partea mea sufletească, întâlnind, …în sfârşit şi eu, sufletul meu pereche, după ce am platit, ca şi Adrian Păunescu, la pensii… Am trecut prin trei căsnicii eşuate, pentru a-l putea întelege pe un Om ca el, şi ”rostul” acelor 13 certificate medicale ale femeii din Lacul Tei. Actuala mea soţie, unica din câte femei am cunoscut, mă îndeamnă la scris, nu la muncă la pikhammer-e, căci zice ea „tu scrii ca Păunescu!”, şi ei plăcându-i mult poezia adevărată, însă eu îmi cunosc ”lungul nasului”, şi ştiu că nu pot sta nici măcar la degetul mic al unei aşa valori umane. Am realizat însă, că un bărbat, fie el şi GENIU, fără o femeie potrivită, este un rătăcitor, suferă în inima lui mult o astfel de lipsă, şi este foarte vulnerabil experţilor în minciuni, a acelora de teapa lui Marx, politici, spre exemplu, indiferent de ”mâna” mincinoasă cu care fac ei politica pe care o fac…

…Valeriu Popa s-a stins între timp, şi Adrian Păunescu nu a mai putut beneficia de sfatul acela sigur, consolator şi extrem de logic ÎNDRUMĂTOR, în ale sănătăţii, dar şi în altele, în cele politice spre exemplu, oameni buni: DOCUMENTAŢI-VĂ, înainte de a avea de spus ceva, măcar când vorbiţi despre un român, de-al nostru!!!

…Pe internet i-am citit mereu poeziile şi articolele, dar de văzut l-am mai văzut, ultima oară, la o emisiune televizată, unde a fost invitat pentru a fi CHINUIT de mediator şi de ceilalti invitaţi, între care eu am recunoscut pe un fost pieţar, mare politruc acuma, gen Dan Iosif (dar acuma cu alt carnet, de dreapta), pentru că a fost şeful Pieţii Moghioroş (din Drumul Taberei) prin anii 1994-96, unde eu îmi făceam cumpărăturile. L-am cunoscut întâmplător, printr-o avocată cu care m-am întâlnit în acea piaţă. Aşa în direct, în acea emisiune, politrucul neruşinat, era gata să sară să-l bată pe Poet, căci, vai ce îndrăzneală(!), Omul de „nimica” Păunescu, a îndrăznit să ”jignească” pe post, public şi în direct, o ditamai ”personalitate” ca el, …un fost mare pieţar!

Apoi, la moartea lui Vieru, am aflat dintr-un articol, că Adrian Păunescu a fost vizitat de Marele Basarabean, pentru a-i aduce un kilogram de cireşe, căci doar el, Vieru, ştia că Adrian nu avea ce să mănânce pe-atunci. Iată un Parlamentar care nu a ţipat în gura mare că ”vrea salariu mai mare” pentru că nu are ce mânca! Sau ”televizor cu plasmă”, sau ”telefon mobil, cu convorbirile plătite de la Buget”, ca toţi ceilalţi, fie dreptaci, fie stângaci!

Testamentul ce la scris, acuma spre sfârşit, a fost „tradus” în acelaşi mod specific proştilor de pe SITE-uri, cum că el pregăteşte o „diversiune”, şi că nu are nici o boală „porcu”…

Iată că nu a minţit! Pot să se bucure toţi cei care l-au urât, din invidie, pentru că nu au putut şi ei atinge GENIUL (în nişte timpuri în care nu mai avea nimeni loc în Ţară de ”savanţii de renume mondial”), sau, …nici măcar aşa, …cum m-a atins GENIUL pe mine, atunci, în Sala Sporturilor din Oneşti.

Dumnezeu să-l odihnească pe Marele meu Poet, şi al cui o mai dori, că el nu a obligat pe nimeni să-l preţuiască cu forţa!

Voi reveni asupra omagierii sale, căci nu am putut dormi toată noaptea, …de gura răilor lumii satisfăcuţi acum de către …Moarte(!), acum, când aş vrea să ştiu cât mai multe despre ultimile clipe ale unui un aşa Mare Patriot.

!!!Oricum, politrucilor uscaţi la suflet şi nesimţiţi din fire, CE ŞTIM NOI, CEI CARE L-AM CUNOSCUT, VOI N-O SĂ CUNOAŞTEŢI  NICIODATĂ: Oricare poet, care a scris o poezie doar pentru Ţara lui, sau un şir nesfârşit în zeci de volume, ca Adrian Păunescu, legând România de Stelele Sfântului Cer, când se va stinge din viaţă, va pleca în Veşnicie cu NUMELE SFÂNT AL ŢĂRII SALE, PE BUZE!

Iată un sentiment măreţ care SPALĂ ORICE PĂCAT, atât în memoria oricărui om serios, dar şi în faţa Marelui nostru Creator!

*

„Eu sunt bolnav de dumneavoastră, Ţară!

Eu sunt bolnav de dumneavoastră, Neam!…”

(…ultimile versuri ale lui Adrian Păunescu…)

*

Adio, Mare Geniu Românesc şi Univesal!

(Omagiul meu adus lui Adrian Păunescu)

…Rămân cu boala ta, s-o sufăr înc’ aici,

Iar tu te-nalţi, pe Cerul meu, cum vrei,

Te-nalţi şi tu pe Cerul României,

Acolo unde-s toţi Îndrăgostiţii ei!

Salută-i! Şi te rog, asigură-i pe toţi,

Spunându-le: Venim, cu Mari şi mici, curând,

Căci dreapta, ca şi stânga României,

Vrea morţi Poeţii toţi să-i aibe doar în gând!…

Suflet vibrând mereu pentru atlanţi,

Vulcan-poem, cu rimă, al durerii lor…

Mare Atlant: …te-ai stins, …pe Atlantida,

Luptând pentru atlanţi-săracii şi Atlantida lor!

Cu ruga ta, pentru părinţi, mă-nchin

− Ştiai că vor muri, şi-acum, de foame! −

Nici dreapta şi nici stânga, azi n-au milă,

Ba plâng, că fură prea puţine milioane!

Ridică-te dar, SUS acum, şi dă-le pace,

Căci pe-ăştia nu-i satură nici dracu’!

Fă cor tu SUS, cum ştii, cu  toţi Poeţii:

Să-l vadă  Cerul, pe român, saracu’…

Ca, ”Decebal”, Poete, ai fost tu pentru Ţară!

Însă, pe SITE zic unii, c-ai ”lins” pe dictator…

Eu ştiu că, ce-ai făcut, PENTRU SĂRACI FĂCEAI!

Iar de l-ai ”lins”? Mulţi ştim: L-ai ”lins” în locul lor!

Noi toţi ce-am suferit de-o boală grea,

ŞTIAM că pentru noi, venea Popa Valeriu,

Ce fără şpagă,  noaptea, pe toţi ne consulta!

”Cântarea României”, făceai doar pentru tineri…

Când liota de proşti şi răi te-or critica,

Mânjindu-ţi poezia, cu dor de Atlantida,

Eu îţi voi mulţumi, că am scăpat de cancer(!)

Şi îţi aduc omagiu, Poetica mea Stea!

Puteai să-ţi faci averi peste Ocean,

Puteai să fii un bun Om Mondial,

Dar n-ai fost fluture, să-ţi părăseşti omida,

Pentru un euro, sau un dolar banal…

Ce boală grea ai nevoit să-ţi duci!

Rară şi-atunci, dar astăzi şi mai rară…

Nu mai avem atlanţi în Parlament,

Dorind a fi acolo PENTRU ŢARĂ!

Ridică-te dar, SUS, şi dă-le pace-acum,

Căci gura ăstora, le-o-nchide doar pământul!

Fă cor de rugă SUS, cum ştii, cu toţi Poeţii,

Să-l vadă Cerul tot şi pe român, saracul…

Alexandru Tomás-Cervesy

***